Înscris în: just read — Etichete:beetle juice, edward scissorhands, influence, johnny depp, tim burton, yoda — admin @ 2:28 pm

Motto:

[Cinematograful] este cel mai bun instrument pentru

a explica lumea viselor, impulsurile instinctului.[1]

Pentru majoritatea dintre noi, a vedea un film inseamna doar atat: ne decidem la ce film mergem (il alegem din grila de programe tv), mergem sa cumparam bilet, ne asezam in sala (in fata televizoarelor) si ne relaxam pret de vreo doua ore. Iar atunci cand incepe sa curga genericul final, ne ridicam de pe scaun si ne reintoarcem la problemele cotidiene, cu sumare comentarii post-vizionare, rezumate la „mi-a placut faza x” sau „ce urat arata personajul y”. Putini sunt cei care, dupa ce se termina actiunea, mai raman putin in sala pentru a „digera” experienta cinematografica abia incheiata.

Si asta deoarece fiecare dintre noi mergem la film cu „bagajul” nostru personal de idei, reflectii, sentimente si interese. Vrem filme care sa ne amuze, care sa ne destinda, care sa ne emotioneze pana la lacrimi. Dar uitam ca in spatele fiecarui cadru se ascunde mult mai mult. Nu realizam aceasta implicatie decat la regizorii care chiar au ceva de spus sau s-au exprimat atat de bine vizual, incat este imposibil sa ramai neutru, doar cu gandul „mi-a placut”. Aici vorbim despre cei care au adus inovatii tehnicii cinematografice sau, de ce nu (?), chiar au schimbat bunul curs al culturii de mase. Exemple se gasesc destule: George Lucas a facut ca decenii la rand oamenii sa organizeze simpozioane la care membrii purtau costume inspirate din personajele Star Wars, iar limba de circulatie era „limba Yoda”. Francis Ford Coppola ne-a introdus in lumea Mafiei prin realizarea trilogiei The Godfather, iar fraza “I’m gonna make him an offer he can’t refuse.“[2] a devenit deja stereotip pentru filmele cu gangsteri.

La inceputul anilor `90 asistam la inca o interventie asupra mainstream-ului. La orizontul cinematografiei americane se arata un nou regizor, cu o noua viziune asupra lumii inconjuratoare. Tim Burton aduce in fata privitorilor o noua modalitate de reprezentare a contemporaneitatii si a miturilor/povestilor existente. Iar „miscarea” lui va aduce o schimbare in mai toate domeniile culturii.

Copil al suburbiilor tipic americane, destul de singuratic si izolat din cauza preferintelor sale de a-si petrece timpul liber, Tim Burton va reintroduce elementele gotice, horror, suprarealiste ale cinematografiei de ani `50-`60, neuitand sa isi puna si propria amprenta. Filmele sale intunecate, cu un amestec curios de dulce si sinistru, de amuzament si baroc, vor capta atentia criticilor si a publicului in egala masura.

Desigur, ca orice regizor, a fost influentat de alti creatori de film, printre care Robert Wiene (The Cabinet of dr. Caligari), Fritz Lang (Dr. Mabuse, M, Metropolis), Roger Corman, Ray Harryhausen, Terence Fisher etc. De asemenea, gasim in operele lui Tim Burton (grafica, animatie, poezie) elemente suprarealiste si expresioniste germane: personajele horror (sa ne reamintim de Corpse Bride, Nightmare before Christmas, Beetle Juice), gustul pentru macabru, peisajele fantastice complexe. La o analiza cadru-cu-cadru, putem observa referintele culturale si originea fiecarui personaj, fiecarui peisaj. Aceasta deoarece Burton a dorit readucerea filmelor de la mijlocul secolului XX in atentia publicului.

Doar ca dorinta lui a capatat alte nuante in momentul in care publicul a inceput sa inteleaga mesajul din spatele filmelor. Grafia lui a inspirat artistii sfarsitului de secol XX, cum ar fi Daniel MacLennan, care afirma ca fascinatia lui pentru creatia lui Tim Burton a inceput odata cu Batman si Beetle Juice. Felul in care Burton si-a conturat personajele si a creat orasul Gotham au avut un impact puternic asupra viitoarei cariere a lui Daniel. Iar dupa ce MacLennan a avut acces la desenele lui Tim Burton, influenta burtonesca a fost evidenta. Si, urmand modelul idolului, de a aduce omagiu celor ce l-au inspirat, acelasi lucru il face si Daniel in The Nightmare before Christmas Easter.

Reinterpretarea simbolurilor tipic americane si readucerea lor in fata telespectatorilor sub o alta viziune nu a facut decat ca mainstream-ul sa isi reintoarca privirea spre stilul goth, intunecat, plin de simboluri, cu o atmosfera apasatoare, unde nimic nu este ceea ce pare. Edward Scissorhands a readus in discutie problema incorsetarii sociale din suburbii si utopia unei societati perfecte, bazata pe aparente si coduri sociale false. Sleepy Hollow este cel care reintroduce contemporaneitatea in problematica superstitiilor, folosindu-se de o poveste deja intiparita in cultura americana. Batman a facut ca New York-ul sa capete o noua denumire si orasul, in general, sa sufere o transformare intunecata. Aceasta noua viziune asupra orasului a inspirat filme precum SinCity, The Spirit si foarte putin Spartacus, Blood and Sand.

Toate filmele lui Burton aduc in prim-plan probleme cotidiene, dar si readuc in atentia publicului simboluri uitate de cinefili: castelul parasit, geniul nebun, padurea parasita, musical-ul etc. Toate acestea prezentate sub forma unor povesti. Filmele lui Burton nu se vor a fi educative in mod special si nici revelatoare in privinta conflictelor sociale. Ele doar prezinta viziunea lui asupra a ceea ce il inconjoara si a ceea ce l-a stigmatizat inca de mic: suburbia plina de culori, parintii care nu intelegeau dorintele sale de copil, ipocrizia petrecerilor si pregatirilor de sarbatori etc. Operele sale sunt creatia unui copil mare, care refuza maturizarea si face din adulti personaje negative, cu ganduri meschine, dar non-violente si fara implicatii sexuale.

Reprezentarea intunecata, victoriana a societatii din filmele lui Burton a inspirat numerosi designeri. Un fenomen paradoxal, deoarece Tim este, de cele mai multe ori, criticat pentru alegerea vestimentatiei si sau pentru felul in care isi aranjeaza (sau nu) parul. Si totusi, designeri precum Nina Ricci, Louis Vuitton, Oscar de la Renta s-au inspirat din desenele si vestimentatia personajelor din filmele lui.

Kate Young (designer) spune: „Eram o adolescenta goth cand am vazut filmul Beetle Juice. Era ca si cum goth-ul poate fi fermecator. A fost unul dintre cele mai influente lucruri care mi s-au intamplat in adolescenta”.[3]

Waris Ahluwalia (designer de bijuterii): „Pentru mine, cel mai frumos lucru este intunericul – specific Parisului in ploaie – si acesta este Tim Burton”.[4]

Rezumand, cinematografia lui, numita de americani „burtonesque”, readuce in prim-plan ceea ce s-ar numi „zona gri” a societatii, cea in care totul nu trebuie luat ca atare si catalogat, ci trebuie privit dincolo de aparente. Viata nu este doar plina de culoare sau doar in negru, ci este undeva la mijloc, cu specificatia ca mai niciodata ceva colorat nu este si bun, iar ceva negru nu este obligatoriu rau. Jack Skeleton (personajul principal din Nightmare before Christmas)  si Edward(Edward Scissorhands) stau drept exemple revelatoare pentru ideea ca ceva inspaimantator nu aduce raul, ci este doar diferit si trebuie inteles.

---

[1] Mircea DUMITRESCU – Cinematografia universala, Societatea cultural Noesis, 2002

[2] “Iti voi face o oferta ce nu poate fi refuzata.”

[3] “I was this teenage goth, and then I saw Beetle Juice, and it was like goth could be glamorous. It was one of the most inspiring things to happen to me when I was a kid.” http://www.ft.com/cms/s/2/14190bae-d568-11de-81ee-00144feabdc0.html?catid=102&SID=google

[4] “to me, the most beautiful thing is darkness – Paris-in-the-rain darkness – and that is Tim Burton.” http://www.ft.com/cms/s/2/14190bae-d568-11de-81ee-00144feabdc0.html?catid=102&SID=google

Comentarii (0)

Înscris în: just read — Etichete:arhitectura, Bucuresti, flori, fluturi, Micul Paris, primavara — admin @ 11:46 pm

Desi multi dintre voi ma veti contrazice rapid, cu argumente solide, care stau in picioare, trebuie sa va martirisesc urmatorul fapt: ador Bucurestiul! Cu tot ce are (sau nu) el de oferit.

Ma trezesc de multe ori hoinarind pe strazi doar pentru a admira contrastul arhitectural de pe bulevardele mari, sau florile abia sadite in mini-parculetele de pe Calea Victoriei. Mai ales primavara imi place sa fac aceste plimbari prin vechi si nou, prin zone cu cladiri “abia renovate” sau care  “abia se mai tin sa nu cada”.

Cu rucsacul in spinare si mintea hai-hui, inevitabil stau si imi inchipui cum ar fi fost viata pe strazile pe care ma poarta pasii, in urma cu 10-30-80 de ani.  Recunosc, si lecturile m-au ajutat suficient pentru ca tabloul sa fie complet (recomand din suflet seria “Povesti ale domnilor din Bucuresti”, scrisa foarte cald de Victoria Dragu Dumitriu). Vad ca prin ceata doamne cu rochii lungi, cu umbrelute de soare, mergand la brat cu cate un gentilom sau tinand in lesa vreun bichon scos din priza. Trasurile imi atrag privirile pentru cateva secunde, iar vocile mesterilor constructori ce se chinuie de zor sa termine o noua casa imi lovesc timpanul. Toate acestea intr-o impletire cu timpul prezent, cand claxonul unui Ferrari rosu ma scoate inevitabil din reverie.

Desi acest site nu se vrea cu inserturi mult prea personale, recunosc ca ma abtin cu greu sa nu va descriu primavara in Bucuresti si cat de drag imi este acest oras. Ador vanzoleala lui din jurul orei 16:00 (desi, ca sofer, cam inveti jumatate din dictionarul de injurii doar pana parcurgi drumul de la Piata Victoriei la Piata Natiunilor Unite), frematarea provocata de elevii zapaciti care ies de la ore, cladirile gri si, in 90% din cazuri, neingrijite. Multi nu veti fi de acord cu ce spun eu aici, insa mai ales primavara ma cuprinde o stare de euforie cand vad copacii infrunziti, florile ce se intind la soare si copiii care alearga dupa puful papadiilor. Si, asezata pe o banca, ma uit foarte atent in jur, sperand sa zaresc primul fluture din an. Preferabil sa fie alb, asa cum imi inchipui ca sunt fluturii simtiti in stomac la atingerea sfioasa, “accidentala” a mainii celui drag, sau la sarutul tandru pe care doar primavara il simti ca si cum ar fi mereu primul. (nu stiu cum se face dar, de la o vreme, fluturii par a fi o prezenta constanta in viata mea si, uneori, chiar cautata; poate si pentru ca, de mica, mi s-a spus ca in cultura amerindienilor exista o legenda conform careia daca reusesti sa prinzi un fluture si sa-i soptesti cea mai mare dorinta, aceasta se va indeplini. Fluturele nu poate scoate o vorba, asa ca nimeni nu va sti ce iti doresti tu cel mai mult. Soaptele tale sunt auzite doar de Marele Spirit care iti va indeplini dorinta numai dupa ce il vei „elibera” pe fluturas.)

As putea sa incep un intreg discurs despre cat de mult imi atrage privirile melanjul arhitectural al orasului ce se vroia a fi, candva, Micul Paris. Sau cum, de fiecare data cand sunt deprimata, trista, merg prin locurile dragi mie si ma binedispun doar privind in jur. Sau cum, ca prin farmec, primavara, si mai ales vara, in zone pline de autoturisme, cu poluare excesiva, imi este dat sa vad cate un dans suav de fluturi.

Dar nu voi face asta, ci va voi lasa doar cateva marturii vizuale a ceea ce imi place mie primavara in Bucuresti.

Comentarii (7)

Înscris în: just read — Etichete:beetle juice, oyster boy, sweeney todd, tim burton, vincent — admin @ 1:40 am

A vorbi despre un regizor este intotdeauna dificil. Deoarece fiecare are ceva de spus. Dar cand e vorba de Tim Burton, nu ai cum sa ramai indiferent. Fara sa vrei, devii critic, deoarece filmele sale sunt menite sa nasca reactii.

O biografie a sa ar fi inutila si plictisitoare. Se poate gasi pe toate site-urile de specialitate si nu numai (mai putin pe pagina lui). Dar probabil ar trebui mentionat ca nu a avut parte de o copilarie foarte fericita. Era acel tip de copil evitat de toti, nedorit in grupurile altora. Acel ciudat al cartierului de care toti copiii radeau. Crescut intr-o suburbie californiana, acea zona a Americii unde parca niciodata nu se intampla nimic, tanarul Burton dezvolta o pasiune pentru desenele macabre. Ii placeau filmele horror, era mare fan al monstrilor (ex.: Godzilla) si nu rata niciun desen animat stop-motion (tehnica fotografica in care obiectele neanimate par sa se miste).

Povestile lui sunt redate de imagini. Zic povesti deoarece in asta constau filmele sale. El creeaza povesti neobisnuite, cu subiecte ciudate, dar foarte expresive prin puterea pe care o da imaginii. Inca de la primul sau film, realizat in 1982, (Vincent) textul este doar un sprijin pentru ceea ce se desfasoara pe ecran.

Filmele lui Tim nu sunt genul acela specific hollywoodian. Nu intalnesti stereotipii clasice, povesti de dragoste trase de par, ce te duc la exasperare prin previzibilitatea lor. Si unele dintre ele nici nu au happy-end. Sunt filme cu impact puternic asupra psihicului uman, ori prin tristetea lor, ori prin brutalitatea lor (nu multa lume suporta sa vada atata sange cat este expus in Sweeney Todd, de exemplu) sau chiar prin ciudatenia lor (sa ne aducem aminte de Edward Scissorhands sau de Beetle Juice).

Povestile sale sunt mereu despre inadaptati, oameni care nu sunt acceptati de societate. Dar maniera in care sunt prezentati ii face sa fie indragiti de public pana in punctul in care normalitatea ti se pare bizara, suspecta si de nedorit. Viata din suburbii, unde totul trebuie sa fie perfect, unde toata lumea cunoaste pe toata lumea si nimeni nu poate avea un secret, acel tip de viata idilic, dar apasator in realitate – aici se petrece actiunea “basmelor”. In locul unde cea mai mica gresela este privita cu ochi critic si orice miscare este judecata.

Imi place atmosfera gloomy pe care o au toate filmele sale. Poate si pentru ca sunt satula de atata lumina specifica majoritatii filmelor americane. O lume intunecata, plina de pericole, murdara, cetoasa. Realitatea vazuta prin obiectiv si putin exagerata. Fiecare film al lui Tim Burton ma poarta parca in lumea imaginata a lui Sherlock Holmes (sunt o mare fana a scrierilor lui Arthur Conan Doyle), dar si in alt univers.

Si pentru ca un artist nu este complet decat daca mai si compune, va las mai jos o mostra a poeziilor lui. Asa… ca de final de post.

To be continued…

The Melancholy death of Oyster boy

He proposed in the dunes,

they were wed by the sea,

Their nine-day-long honeymoon

was on the isle of Capri.

For their supper they had one specatular dish-

a simmering stew of mollusks and fish.
And while he savored the broth,
her bride’s heart made a wish.

That wish came true-she gave birth to a baby.
But was this little one human
Well, maybe.

Ten fingers, ten toes,

he had plumbing and sight.
He could hear, he could feel,
but normal?
Not quite.
This unnatural birth, this canker, this blight,
was the start and the end and the sum of their plight.

She railed at the doctor:

“He cannot be mine.
He smells of the ocean, of seaweed and brine.”

“You should count yourself lucky, for only last week,

I treated a girl with three ears and a beak.
That your son is half oyster
you cannot blame me.
… have you ever considered, by chance,
a small home by the sea?”

Not knowing what to name him,

they just called him Sam,
or sometimes,
“that thing that looks like a clam”

Everyone wondered, but no one could tell,
When would young Oyster Boy come out of his shell?

When the Thompson quadruplets espied him one day,

they called him a bivalve and ran quickly away.

One spring afternoon,
Sam was left in the rain.
At the southwestern corner of Seaview and Main,
he watched the rain water as it swirled
down the drain.

His mom on the freeway

in the breakdown lane
was pouding the dashboard-
she couldn’t contain
the ever-rising grief,
frustration,
and pain.

“Really, sweetheart,” she said

“I don’t mean to make fun,
but something smells fishy
and I think it’s our son.
I don’t like to say this, but it must be said,
you’re blaming our son for your problems in bed.”

He tried salves, he tried ointments

that turned everything red.
He tried potions and lotions
and tincture of lead.
He ached and he itched and he twitched and he bled.

The doctor diagnosed,

“I can’t quite be sure,
but the cause of the problem may also be the cure.
They say oysters improve your sexual powers.
Perhaps eating your son
would help you do it for hours!”

He came on tiptoe,

he came on the sly,
sweat on his forehead,
and on his lips-a lie.
“Son, are you happy? I don’t mean to pry,
but do you dream of Heaven?
Have you ever wanted to die?

Sam blinked his eye twice.
but made no reply.
Dad fingered his knife and loosened his tie.

As he picked up his son,

Sam dripped on his coat.
With the shell to his lips,
Sam slipped down his throat.

They burried him quickly in the sand by the sea

-sighed a prayer, wept a tear-
and they were back home by three.

A cross of greay driftwood marked Oyster Boy’s grave.
Words writ in the sand
promised Jesus would save.

But his memory was lost with one high-tide wave.

Comentarii (6)

Înscris în: just read — Etichete:1907, cantacuzino, CAP, floresti, institutul de pneumologie, palat, prahova, trianon — admin @ 2:03 am

Ati auzit vreodata de Trianonul de la Floresti? Nu, nu este vreo greseala bazata pe necunoastere, ca nu ma refer la Trianonul de la Versailles (desi si acela este foarte interesant si poate va voi povesti intr-o zi de aventurile mele de acolo).

Floresti, Prahova, este ceva mai mult decat un popas in drum spre munte. Un loc renumit pentru fabrica de anvelope, achizitionata pe la inceputul anilor ‘90 de niste francezi. Sau poate renumit pentru Institutul de Pneumologie.

Dar aici se mai pot descoperi si ruinele unui palat ce ascunde multa suferinta si, mai ales, multa  nepasare din partea autoritatilor (lucruri atat de necunoscute in zilele noastre, nu-i asa?)

In 1907, Grigore Cantacuzino, politician influent si bogat al vremii, fost prim-ministru, incepea construirea unui palat care trebuia sa fie copia Trianonului de la Versailles. Tendinta spre rafinament si viata fastuoasa ii adusese printului Cantacuzino porecla de Nabab, politicianul fiind in acelasi timp invidiat si admirat de catre contemporani. Si pentru ca unui nabab nu ii sta bine daca nu este si galant, Grigore Cantacuzino a hotarat sa construiasca un palat asemanator celui din Versailles, pe care sa-l daruiasca fiicei sale Alice Cantacuzino, careia poporenii din Floresti i-au spus simplu: Domnita. Si-a propus ca, in noua sa resedinta, sa poata locui, in fiecare zi, in alta camera – de aici si vastitatea constructiei, si sa aiba toate anexele necesare unui trai pe masura pretentiilor vremii – sali de bal, saloane pentru oaspeti, la care a adaugat terenuri de golf si de echitatie, piscina, un turn de observatie, fantani arteziene asemanatoare, de asemenea, celor de la Versailles, si, firesc, pavilioanele pentru personalul de intretinere si toate celelalte servicii. Constructia, realizata in stilul “Mavros”, a durat aproape doua decenii si a beneficiat de toate cuceririle tehnicii din epoca, inclusiv betonul armat, sina de cale ferata, sau granitul – pe care-l folosea Anghel Saligni la podul de la Cernavoda.

Printesa a plecat din palat cand au venit rusii. Domnita era o femeie apriga si frumoasa, care umbla toata ziua calare. Veneau la palat fel si fel de boieri de la Bucuresti si faceau petreceri cu lumini multe si cu muzica.

Finalizat in 1914, palatul a reprezentat o minune autohtona pentru acele timpuri. In palat, 365 de camere isi asteptau cuminti randul la locuit, intr-una din cele 365 de zile ale anului. Saloane de dans fastuoase, terenuri de golf si de echitatie, precum si o pis cina imbogateau zestrea palatului. Domeniul Cantacuzinilor de la Floresti cuprindea aproape 200 de hectare si se intindea pana la Cap Rosu, un catun ase zat aproape de dealurile care urca spre Campina.

Fastuos si rafinat, palatul Nababului si-a inceput existenta cu o mare provocare: Primul Razboi Mondial. Palatul a fost pradat de nemti, zic unii, altii afirma ca datorita acestora a fost oprit jaful. Celebrul general von Paulus a fost cucerit de frumusetea si rafinamentul construc tiei pe care a considerat-o o copie perfecta a palatului de la Versailles. Daca datele din timpul Primului Razboi Mondial sunt confuze, cele din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial sunt categorice: la sfarsitul razboiului, Armata Rosie a devastat fara mila palatul.

Dupa plecarea rusilor, a urmat cel de-al doilea jaf pus in practica de populatia din zona. Localnicii au furat tot ce s-a putut fura. Caramizile din pereti, fierul din constructie, piatra scumpa, aco perisul, ferestrele, usile, covoarele si mobila. Distrugerile si furtul au fost o stare de spirit a acelor ani, iar autoritatile slabe si poli tizate nu au reactionat. Dimpotriva, au contribuit la jaf si distrugere. Guvernul Petru Groza a cazat, se spune, in palat o mare satra de tigani. Dincolo de adevar si fabulatie un lucru este sigur: la sfarsitul deceniului cinci din secolul trecut, palatul s-a transformat intr-o imensa latrina. In anii care au urmat, s-a luat hotararea ca aici sa functioneze sediul CAP-ului din comuna. Infrigurati si cu cizmele pline de noroi, tractoristii care veneau din camp intrau in saloanele de dans sa bea un ceai cald si sa injure fostii boieri.

In 1960, dupa ce fusese sediu de CAP si cazarma militara, palatul a fost trecut sub obladuirea autoritatilor locale. Era inceputul unui nou dezastru. Au urmat aproape 30 de ani de nepasare si dispret total, din cauza faptului ca din 1965 o inspiratie nefericita a autoritatilor a dus la construirea in parcul palatului a unui spital TBC. Spitalul s-a transformat de-a lungul anilor intr-o sperietoare pentru turisti si chiar pentru localnici. Unele surse medicale afirma ca bacilul TBC este in prezent infiltrat in tencuiala zidurilor si ca pamantul din parc ar trebui decopertat si inlocuit pentru a fi inlaturat temutul bacil. In 1982, planurile lui Ceausescu de refacere a palatului s-au naruit tot din cauza Spitalului TBC.

Comentarii (0)

Înscris în: just read — Etichete:1722, daniel defoe, europa libera, liberation, razboiul din Golf, zvon — admin @ 9:55 pm

De mai bine de un secol, istoria a inceput sa isi extinda domeniul de cercetare, dar mai ales metodele. Impletirea istoriei cu sociologia, psihologia, etnografia, i-a determinat pe cercetatorii de astazi nu doar sa cunoasca evenimentele si sa le analizeze ca atare, ci sa si patrunda in mentalitatea ce a cauzat evenimentele cu pricina.

Astfel, intalnim cercetari bazate pe indelungi sondaje, cercetari ce au la baza interviuri, chestionare, studii de grup etc. Acestea, preluate in special din domeniul sociologiei, au facut ca orizontul celor interesati de viata cotidiana, de obiceiuri sa se extinda, ajungand in punctul in care istoria a capatat foarte multe ramuri.

Cerceratrea sociologica empirica presupune observarea directa a realitatii, aplicarea unor metode si tehnici specifice de recoltare a informatiilor (ancheta, experimentul, chestionarul etc.), de prelucrare a lor (corelatii, teste de semnificatie statistica etc).

Primul studiu sociologic a fost realizat de Daniel Defoe in 1722 (in timpul primei revolutii industriale), in care prezenta realist lumea interlopa londoneza. Sunt folosite actele statistice din Buletinele mortuare saptamanale, informatiile din conversatiile cotidiene, din ordonantele Lordului Primar al Londrei, din istorioarele si anecdotele referitoare la „ciuma saracilor”, precum si datele de observatie exploatate jurnalistic, dar si sociologic.

„Parintele anchetei sociale stiintifice trebuie considerat Booth” – precizeaza CA Moser. Booth are nu numai meritul de a fi realizat o tipologie a familiilor din punctul de vedere al saraciei si de a fi folosit ceea ce mai tarziu s-a numit „metoda interviului global”, dar si pe acela de a fi atras atentia asupra extinderii si gravitatii pauperitatii. Este de retinut faptul ca Charles Booth a acordat o importanta deosebita modalitatii de culegere a informatiilor, considerand ca fiecare fapt de care are nevoie cercetatorul vietii sociale este cunoscut de cineva, astfel ca sociologul nu ar trebui sa faca altceva decat sa recolteze informatiile si sa le ordoneze. Astfel a aparut „metoda interviului global”.[1]

Ajungand pe meleaguri mioritice, trebuie mentionat ca primul care a folosit metode sociologice de anvergura a fost B. P. Hasdeu. Acesta, printr-o serie de chestionare, a analizat viata rurala, perceptia omului de la sat asupra urbanului, viata sociala surprinsa din perspectiva celui ce traieste intr-un mediu ce aparent nu sufera modificare. Studiul sau se baza pe perceptii, idei, zvonuri lansate in sate, dorind sa dezvaluie dinamica relatiilor sociale intr-o comunitate.

De aici, sociologia s-a dezvoltat din ce in ce mai mult, imbinandu-se cu etnografia si istoria, deoarece oamenii secolului XIX aveau de acoperit goluri uriase in cunoasterea si dezvoltarea intregi societati romanesti.

Un studiu asemanator cu cel al lui Hasdeu, de urmarire a dinamicii relatiilor sociale, intalnim si in cartea Alinei Mungiu Pippidi, Transilvania subiectiva. Cercetarea ei se bazeaza pe un conflict interetnic, A. Mungiu Pippidi apeland la chestionare, sondaje de opinie si focus-grup-uri pentru a obtine informatii de la ambele „tabere”. Transilvania subiectiva este cea vazuta de locuitorii ei, in care isi gasesc loc deopotriva spaimele si mandria, amintirile rele si sperantele.

Zvonurile si propagarea acestora sunt, in marea majoritate a cazurilor, cauza conflictelor unei natiuni. Zvonurile pot strica o reputatie, pot crea agitatie sociala, sau pot duce la rascoale si razboaie. Exact pe baza zvonurilor si a perceptiilor gresite asupra alteritatii s-a nascut si conflictul dintre romani si maghiari. In amplul studiu intreprins de A. Mungiu Pippidi, se constata ca suferintele si dorintele celor doua etnii sunt, in general, aceleasi. Romanii au suferit la fel de mult, sub comunism, precum au suferit si maghiarii. Insa zvonurile ca una dintre etnii traieste mai bine decat cealalalta a dus la realitatile zilelor noastre.

„Pentru a circula, zvonurile nu au nevoie de adevar. Logica lor nu este cea a ratiunii. In lipsa adevarului sau necorespunzand pe de-a-ntregul realitatii, este suficient ca informatia sa se transmita fara incetare din om in om pentru ca zvonul sa-si depene firul dupa o logica proprie, raspandindu-se ca o epidemie.”[2]

Iar daca adaugam acestor date si un nou jucator, mass-media, constatam ca zvonurile au capatat demult valoarea unei stiri. Rolul presei a fost, inca de la inceputuri, de a informa. Se credea ca aceasta informare se face obiectiv, fara interese politice sau economice. Insa in momentul in care s-a realizat puterea presei (doar nu degeaba este numita a patra putere in stat), lucrurile au capatat alte valente. „In timpul unei tentative de lovitura de stat, primele obiective care trebuiesc cucerite sunt radioul si televiziunea. In timp ce unui ziar i se poate interzice difuzarea, iar aparitia si distribuirea lui necesita termene relativ lungi, radioul si televiziunea nu pot fi interzise dincolo de frontiere, sunt extrem de greu de bruiat iar difuzarea se face imediat.”[3]

Nu de putine ori s-a constat ca mass-media, sub toate formele sale, a creat evenimente. Un exemplu clar: razboiul din Golf. In septembrie 1990, ziarul francez Libération publica un numar special dedicat Razboiului din Golf. Totusi, la acea data, nu exista niciun razboi acolo, acesta incepand „oficial” pe data de 3 ianuarie 1991.[4]

Alt exemplu de manipulare prin mass-media: Paris, 20 dec 1989. Radio Europa Libera telefoneaza cotidianului francez Libération. E dupa-amiaza. Anunta ca „a luat cunostinta de o nota secreta emisa de conducerea Securitatii romane destinata cabinetului „E2”, numele de cod al Elenei Ceausescu”. Aceasta nota face bilantul revoltei de la Timisoara: „4632 mort, 1282 raniti, 13.214 arestari, 7.613 condamnari la moarte.”

In ziua respectiva, Libération hotaraste sa nu publice aceste cifre, neavand posibilitatea unei confirmari valabile. Nici radio Europa Libera nu va face caz de asta. Oficial. A treia zi, aceleasi cifre, care erau de fapt complet false, vor fi difuzate de televiziunea maghiara, de agentia Taniug si apoi de toate mijloacele de comunicare in masa din intreaga lume. Televiziunea Romana, „libera”, va difuza si ea imagini ale „macelului”.

Radio Europa Libera, instalat la Munchen, pretindea ca detine informatiile de la un scriitor exilat la Berlin, William Totock, care le-ar fi primit de la un scriitor din Timisoara… „de al carui nume nu-si amintea”, relateaza Gilles Schiller intr-un articol care reface traseul „zvonului cifrat:, in ziarul Libération din 4 aprilie 1990. Televiziunea ungara isi aminteste ca ar fi fost informata printr-un „telefon de un refugiat roman de origine maghiara, din Budapesta, care afirmase ca detine cifrele de la medicul sf al spitalului din Timisoara”, iar agentia iugoslava Taniug afirma ca detine informati „de la un membru al Comitetului de Salvare Nationala din Timisoara.” (aparut pe 22-23 dec, neexistand in 20 dec.) Toate cele trei instante mediatice repetau cifre absolut identice, desi le-ar fi detinut din surse diferite.[5]

Ajungand la o problema actuala care, desi nu tine de aria istoriei, tine de cea a mentalitatilor, vom dezbate putin implicarea mass-mediei in zvonurile privind raspandirea gripei porcine si numarul oamenilor decedati in urma contactarii acestui virus.

Stirea unui nou virus apare in martie 2009, cand se inregistreaza cazuri de „gripa noua” in California si Texas. De aici si pana la pandemie „n-a fost decat distanta de un zvon”. Televiziunile vuiau de stiri din ora in ora privind victimele noii gripe, ziarele ocupau pagini intregi dedicate statisticilor, declaratiilor oficiale si unui singur indemn: PROTEJATI-VA!

Isteria mondiala a inceput in momentul in care cercetatori ai asociatiilor si organizatiilor medicale mondiale, de renume, aveau indemnuri diferite. Pe de-o parte, exemplu OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii): indeamnarea populatiei in primul rand spre protejare (achizitionarea de masti medicale, utilizarea cat mai des si in cantitati cat mai mari a produselor de igiena personala, vitaminizarea organismului prin alimente naturale, ce nu folosesc conservanti etc.) si apoi spre vaccinare. Pe de alta parte, alti cercetatori acreditati contrazic afirmatiile celor de mai sus aducand ca argument reactiile adverse provocate de vaccinuri, mortalitatea cauzata de acestea si nu in ultimul rand beneficiile economice aduse de masurile de protejare personala firmelor producatoare.[6]

Aceste certuri academice, mediatizate, nu au facut decat sa creeze zvonuri privind diferite teorii ale conspiratiei. Unele spun ca virusul a fost creat in laborator si scapat de sub control, altele ca a fost raspandit special, fiind un atac biologic asupra SUA.[7] Si unele zvonuri aduc in scena chiar si o teorie a conspiratiei conform careia virusul a fost eliberat special pentru a mai subtia numarul populatiei mondiale.[8]

Subiectul poate fi dezbatut la nesfarsit. Cert este un singur lucru. Ca la baza oricarui zvon va sta intrebarea: Cine are de castigat de pe urma acestui eveniment? Nimeni nu va detine raspunsul corect la aceasta intrebare, dar supozitii vor fi multiple.

Zvonul se propaga si ia amploare cu cat este mai dezbatut, mai analizat si mai… crezut. << In fond, zvonurile sunt creatii colective si au functii si disfunctii sociale. „Ceea ce creeaza zvonul nu este sursa, ci grupul.”>>[9]

[1] Septimiu Chelcea, Tehnici de cercetare sociologica, editura Universitatii Bucuresti, 1992, p.43

[2] J-N Kapferer, Zvonurile, editura Humanitas, Bucuresti, 1993, p.19

[3] „Minciuni Mass-media” sub redactia lui Gerard de Selys, editura Scripta, Bucuresti, 1992, p. 36

[4] Ibidem, p. 40

[5] Ibidem, p. 52

[6] ZECE MINCIUNI referitoare la GRIPA PORCINA promovate in MASS-MEDIA in http://saccsiv.wordpress.com/2009/09/21/zece-minciuni-referitoare-la-gripa-porcina-promovate-in-mass-media/; Gabriel Tudor, Istoria secreta a gripei porcine, in Revista Magazin din 12 noiembrie 2009, http://www.revistamagazin.ro/content/view/7413/20/

[7] Gripa porcină, un virus „bioterorist“? In cotidianul Gandul din 29 APRILIE 2009 http://www.gandul.info/stiinta-si-tehnologia/gripa-porcina-un-virus-bioterorist-4252007

[8] Melania Papadache, Marea conspiratie a gripei, in Dosare secrete, Formula AS, Anul 2009, Numarul 870, http://www.formula-as.ro/2009/870/dosare-secrete-80/marea-conspiratie-a-gripei-11163-print; Gripa Porcina – Cea Mai Mare Crimă Din Istoria Umanităţii pe http://dr-cipry.blogspot.com/2009/11/gripa-porcina-cea-mai-mare-crima-din.html

[9] J-N Kapferer, Zvonurile, editura Humanitas, Bucuresti, 1993, p. 38

Comentarii (6)