Înscris în: just read — Etichete:beetle juice, edward scissorhands, influence, johnny depp, tim burton, yoda — admin @ 2:28 pm

Motto:

[Cinematograful] este cel mai bun instrument pentru

a explica lumea viselor, impulsurile instinctului.[1]

Pentru majoritatea dintre noi, a vedea un film inseamna doar atat: ne decidem la ce film mergem (il alegem din grila de programe tv), mergem sa cumparam bilet, ne asezam in sala (in fata televizoarelor) si ne relaxam pret de vreo doua ore. Iar atunci cand incepe sa curga genericul final, ne ridicam de pe scaun si ne reintoarcem la problemele cotidiene, cu sumare comentarii post-vizionare, rezumate la „mi-a placut faza x” sau „ce urat arata personajul y”. Putini sunt cei care, dupa ce se termina actiunea, mai raman putin in sala pentru a „digera” experienta cinematografica abia incheiata.

Si asta deoarece fiecare dintre noi mergem la film cu „bagajul” nostru personal de idei, reflectii, sentimente si interese. Vrem filme care sa ne amuze, care sa ne destinda, care sa ne emotioneze pana la lacrimi. Dar uitam ca in spatele fiecarui cadru se ascunde mult mai mult. Nu realizam aceasta implicatie decat la regizorii care chiar au ceva de spus sau s-au exprimat atat de bine vizual, incat este imposibil sa ramai neutru, doar cu gandul „mi-a placut”. Aici vorbim despre cei care au adus inovatii tehnicii cinematografice sau, de ce nu (?), chiar au schimbat bunul curs al culturii de mase. Exemple se gasesc destule: George Lucas a facut ca decenii la rand oamenii sa organizeze simpozioane la care membrii purtau costume inspirate din personajele Star Wars, iar limba de circulatie era „limba Yoda”. Francis Ford Coppola ne-a introdus in lumea Mafiei prin realizarea trilogiei The Godfather, iar fraza “I’m gonna make him an offer he can’t refuse.“[2] a devenit deja stereotip pentru filmele cu gangsteri.

La inceputul anilor `90 asistam la inca o interventie asupra mainstream-ului. La orizontul cinematografiei americane se arata un nou regizor, cu o noua viziune asupra lumii inconjuratoare. Tim Burton aduce in fata privitorilor o noua modalitate de reprezentare a contemporaneitatii si a miturilor/povestilor existente. Iar „miscarea” lui va aduce o schimbare in mai toate domeniile culturii.

Copil al suburbiilor tipic americane, destul de singuratic si izolat din cauza preferintelor sale de a-si petrece timpul liber, Tim Burton va reintroduce elementele gotice, horror, suprarealiste ale cinematografiei de ani `50-`60, neuitand sa isi puna si propria amprenta. Filmele sale intunecate, cu un amestec curios de dulce si sinistru, de amuzament si baroc, vor capta atentia criticilor si a publicului in egala masura.

Desigur, ca orice regizor, a fost influentat de alti creatori de film, printre care Robert Wiene (The Cabinet of dr. Caligari), Fritz Lang (Dr. Mabuse, M, Metropolis), Roger Corman, Ray Harryhausen, Terence Fisher etc. De asemenea, gasim in operele lui Tim Burton (grafica, animatie, poezie) elemente suprarealiste si expresioniste germane: personajele horror (sa ne reamintim de Corpse Bride, Nightmare before Christmas, Beetle Juice), gustul pentru macabru, peisajele fantastice complexe. La o analiza cadru-cu-cadru, putem observa referintele culturale si originea fiecarui personaj, fiecarui peisaj. Aceasta deoarece Burton a dorit readucerea filmelor de la mijlocul secolului XX in atentia publicului.

Doar ca dorinta lui a capatat alte nuante in momentul in care publicul a inceput sa inteleaga mesajul din spatele filmelor. Grafia lui a inspirat artistii sfarsitului de secol XX, cum ar fi Daniel MacLennan, care afirma ca fascinatia lui pentru creatia lui Tim Burton a inceput odata cu Batman si Beetle Juice. Felul in care Burton si-a conturat personajele si a creat orasul Gotham au avut un impact puternic asupra viitoarei cariere a lui Daniel. Iar dupa ce MacLennan a avut acces la desenele lui Tim Burton, influenta burtonesca a fost evidenta. Si, urmand modelul idolului, de a aduce omagiu celor ce l-au inspirat, acelasi lucru il face si Daniel in The Nightmare before Christmas Easter.

Reinterpretarea simbolurilor tipic americane si readucerea lor in fata telespectatorilor sub o alta viziune nu a facut decat ca mainstream-ul sa isi reintoarca privirea spre stilul goth, intunecat, plin de simboluri, cu o atmosfera apasatoare, unde nimic nu este ceea ce pare. Edward Scissorhands a readus in discutie problema incorsetarii sociale din suburbii si utopia unei societati perfecte, bazata pe aparente si coduri sociale false. Sleepy Hollow este cel care reintroduce contemporaneitatea in problematica superstitiilor, folosindu-se de o poveste deja intiparita in cultura americana. Batman a facut ca New York-ul sa capete o noua denumire si orasul, in general, sa sufere o transformare intunecata. Aceasta noua viziune asupra orasului a inspirat filme precum SinCity, The Spirit si foarte putin Spartacus, Blood and Sand.

Toate filmele lui Burton aduc in prim-plan probleme cotidiene, dar si readuc in atentia publicului simboluri uitate de cinefili: castelul parasit, geniul nebun, padurea parasita, musical-ul etc. Toate acestea prezentate sub forma unor povesti. Filmele lui Burton nu se vor a fi educative in mod special si nici revelatoare in privinta conflictelor sociale. Ele doar prezinta viziunea lui asupra a ceea ce il inconjoara si a ceea ce l-a stigmatizat inca de mic: suburbia plina de culori, parintii care nu intelegeau dorintele sale de copil, ipocrizia petrecerilor si pregatirilor de sarbatori etc. Operele sale sunt creatia unui copil mare, care refuza maturizarea si face din adulti personaje negative, cu ganduri meschine, dar non-violente si fara implicatii sexuale.

Reprezentarea intunecata, victoriana a societatii din filmele lui Burton a inspirat numerosi designeri. Un fenomen paradoxal, deoarece Tim este, de cele mai multe ori, criticat pentru alegerea vestimentatiei si sau pentru felul in care isi aranjeaza (sau nu) parul. Si totusi, designeri precum Nina Ricci, Louis Vuitton, Oscar de la Renta s-au inspirat din desenele si vestimentatia personajelor din filmele lui.

Kate Young (designer) spune: „Eram o adolescenta goth cand am vazut filmul Beetle Juice. Era ca si cum goth-ul poate fi fermecator. A fost unul dintre cele mai influente lucruri care mi s-au intamplat in adolescenta”.[3]

Waris Ahluwalia (designer de bijuterii): „Pentru mine, cel mai frumos lucru este intunericul – specific Parisului in ploaie – si acesta este Tim Burton”.[4]

Rezumand, cinematografia lui, numita de americani „burtonesque”, readuce in prim-plan ceea ce s-ar numi „zona gri” a societatii, cea in care totul nu trebuie luat ca atare si catalogat, ci trebuie privit dincolo de aparente. Viata nu este doar plina de culoare sau doar in negru, ci este undeva la mijloc, cu specificatia ca mai niciodata ceva colorat nu este si bun, iar ceva negru nu este obligatoriu rau. Jack Skeleton (personajul principal din Nightmare before Christmas)  si Edward(Edward Scissorhands) stau drept exemple revelatoare pentru ideea ca ceva inspaimantator nu aduce raul, ci este doar diferit si trebuie inteles.

---

[1] Mircea DUMITRESCU – Cinematografia universala, Societatea cultural Noesis, 2002

[2] “Iti voi face o oferta ce nu poate fi refuzata.”

[3] “I was this teenage goth, and then I saw Beetle Juice, and it was like goth could be glamorous. It was one of the most inspiring things to happen to me when I was a kid.” http://www.ft.com/cms/s/2/14190bae-d568-11de-81ee-00144feabdc0.html?catid=102&SID=google

[4] “to me, the most beautiful thing is darkness – Paris-in-the-rain darkness – and that is Tim Burton.” http://www.ft.com/cms/s/2/14190bae-d568-11de-81ee-00144feabdc0.html?catid=102&SID=google

Comentarii (0)

Înscris în: just read — Etichete:beetle juice, oyster boy, sweeney todd, tim burton, vincent — admin @ 1:40 am

A vorbi despre un regizor este intotdeauna dificil. Deoarece fiecare are ceva de spus. Dar cand e vorba de Tim Burton, nu ai cum sa ramai indiferent. Fara sa vrei, devii critic, deoarece filmele sale sunt menite sa nasca reactii.

O biografie a sa ar fi inutila si plictisitoare. Se poate gasi pe toate site-urile de specialitate si nu numai (mai putin pe pagina lui). Dar probabil ar trebui mentionat ca nu a avut parte de o copilarie foarte fericita. Era acel tip de copil evitat de toti, nedorit in grupurile altora. Acel ciudat al cartierului de care toti copiii radeau. Crescut intr-o suburbie californiana, acea zona a Americii unde parca niciodata nu se intampla nimic, tanarul Burton dezvolta o pasiune pentru desenele macabre. Ii placeau filmele horror, era mare fan al monstrilor (ex.: Godzilla) si nu rata niciun desen animat stop-motion (tehnica fotografica in care obiectele neanimate par sa se miste).

Povestile lui sunt redate de imagini. Zic povesti deoarece in asta constau filmele sale. El creeaza povesti neobisnuite, cu subiecte ciudate, dar foarte expresive prin puterea pe care o da imaginii. Inca de la primul sau film, realizat in 1982, (Vincent) textul este doar un sprijin pentru ceea ce se desfasoara pe ecran.

Filmele lui Tim nu sunt genul acela specific hollywoodian. Nu intalnesti stereotipii clasice, povesti de dragoste trase de par, ce te duc la exasperare prin previzibilitatea lor. Si unele dintre ele nici nu au happy-end. Sunt filme cu impact puternic asupra psihicului uman, ori prin tristetea lor, ori prin brutalitatea lor (nu multa lume suporta sa vada atata sange cat este expus in Sweeney Todd, de exemplu) sau chiar prin ciudatenia lor (sa ne aducem aminte de Edward Scissorhands sau de Beetle Juice).

Povestile sale sunt mereu despre inadaptati, oameni care nu sunt acceptati de societate. Dar maniera in care sunt prezentati ii face sa fie indragiti de public pana in punctul in care normalitatea ti se pare bizara, suspecta si de nedorit. Viata din suburbii, unde totul trebuie sa fie perfect, unde toata lumea cunoaste pe toata lumea si nimeni nu poate avea un secret, acel tip de viata idilic, dar apasator in realitate – aici se petrece actiunea “basmelor”. In locul unde cea mai mica gresela este privita cu ochi critic si orice miscare este judecata.

Imi place atmosfera gloomy pe care o au toate filmele sale. Poate si pentru ca sunt satula de atata lumina specifica majoritatii filmelor americane. O lume intunecata, plina de pericole, murdara, cetoasa. Realitatea vazuta prin obiectiv si putin exagerata. Fiecare film al lui Tim Burton ma poarta parca in lumea imaginata a lui Sherlock Holmes (sunt o mare fana a scrierilor lui Arthur Conan Doyle), dar si in alt univers.

Si pentru ca un artist nu este complet decat daca mai si compune, va las mai jos o mostra a poeziilor lui. Asa… ca de final de post.

To be continued…

The Melancholy death of Oyster boy

He proposed in the dunes,

they were wed by the sea,

Their nine-day-long honeymoon

was on the isle of Capri.

For their supper they had one specatular dish-

a simmering stew of mollusks and fish.
And while he savored the broth,
her bride’s heart made a wish.

That wish came true-she gave birth to a baby.
But was this little one human
Well, maybe.

Ten fingers, ten toes,

he had plumbing and sight.
He could hear, he could feel,
but normal?
Not quite.
This unnatural birth, this canker, this blight,
was the start and the end and the sum of their plight.

She railed at the doctor:

“He cannot be mine.
He smells of the ocean, of seaweed and brine.”

“You should count yourself lucky, for only last week,

I treated a girl with three ears and a beak.
That your son is half oyster
you cannot blame me.
… have you ever considered, by chance,
a small home by the sea?”

Not knowing what to name him,

they just called him Sam,
or sometimes,
“that thing that looks like a clam”

Everyone wondered, but no one could tell,
When would young Oyster Boy come out of his shell?

When the Thompson quadruplets espied him one day,

they called him a bivalve and ran quickly away.

One spring afternoon,
Sam was left in the rain.
At the southwestern corner of Seaview and Main,
he watched the rain water as it swirled
down the drain.

His mom on the freeway

in the breakdown lane
was pouding the dashboard-
she couldn’t contain
the ever-rising grief,
frustration,
and pain.

“Really, sweetheart,” she said

“I don’t mean to make fun,
but something smells fishy
and I think it’s our son.
I don’t like to say this, but it must be said,
you’re blaming our son for your problems in bed.”

He tried salves, he tried ointments

that turned everything red.
He tried potions and lotions
and tincture of lead.
He ached and he itched and he twitched and he bled.

The doctor diagnosed,

“I can’t quite be sure,
but the cause of the problem may also be the cure.
They say oysters improve your sexual powers.
Perhaps eating your son
would help you do it for hours!”

He came on tiptoe,

he came on the sly,
sweat on his forehead,
and on his lips-a lie.
“Son, are you happy? I don’t mean to pry,
but do you dream of Heaven?
Have you ever wanted to die?

Sam blinked his eye twice.
but made no reply.
Dad fingered his knife and loosened his tie.

As he picked up his son,

Sam dripped on his coat.
With the shell to his lips,
Sam slipped down his throat.

They burried him quickly in the sand by the sea

-sighed a prayer, wept a tear-
and they were back home by three.

A cross of greay driftwood marked Oyster Boy’s grave.
Words writ in the sand
promised Jesus would save.

But his memory was lost with one high-tide wave.

Comentarii (6)